Soia
Aug 4th 2009Sanatate
Soia este o planta anuala originara din Asia de Est. Datorita continutului bogat in amino acizi esentiali si proteine pe care soia le detine, aceasta a fost utilizata in China timp de mai bine de cinci mii de ani pentru medicamente sau ca hrana.
Boabele de soia contin de asemenea cantitati importante de Omega 6. Datorita aportului sau de proteine si aminoacizi, soia, este un ingredient de baza in alimentatia vegetarienilor. Alaturi de ciuperci, soia este un bun inlocuitor al carnii. Produsele pe baza de soia suplinesc preparatele din carne pentru ca, spre deosebire de alte leguminoase, contin toti amino-acizii esentiali si necesari organismului ce nu pot fi sintetizati de catre corpul uman.
Din soia se pot prepara diverse produse, cum ar fi faina de soia, laptele de soia, lecitina de soia sau uleiul de soia. Se mai gasesc de asemenea diverse semi-preparate din care se pot realiza fripturi, snitele, chiftele, sarmale sau oricare alte retete la care in mod normal se utilizeaza carne.
Tofu este un soi de branza, obtinuta din lapte de soia coagulat, specific culturii asiatice, care este tot mai cunoscut in alimentatia zilnica a veganilor.
Soia este asadar un ingredient minune ce poate fi folosit in aproximativ orice aspect al bucatariei traditionale, insa exista si persoane care pot avea alergi la acest produs. Acestea sunt destul de frecvente, soia aflandu-se pe lista celor mai comune alimente care creeaza alergii, alaturi de lapte, oua si alune. Nu s-au cunoscut insa reactii alergice grave la consumul de soia, in special acestea generand iritatii ale pielii, usor de tratat .